28 iulie 2018 – Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei este marcată anual la 28 iulie, ca urmare a unei iniţiative din 2008 a Alianţei Mondiale pentru Hepatită (AMH). Data de 28 iulie a fost aleasă şi în semn de omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iulie 1925 – 5 aprilie 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.

Data de 28 iulie unește lumea pentru a crește gradul de conștientizare a poverii uriașe reprezentată de hepatitele virale și pentru a influența schimbările reale în prevenirea bolilor și accesul la testare, tratament și îngrijire.

SLOGANUL CAMPANIEI ZMH 2018: ”SĂ ELIMINĂM HEPATITA”

Hepatita este o boală ”silenţioasă”, care poate duce în timp la apariţia cirozei sau a cancerului hepatic. Deoarece mulţi pacienţi nu prezintă simptome, ajung la medic atunci când sunt în stadii avansate.
Eradicarea hepatitei virale este posibilă dacă se pune un accent mai mare pe prevenire, diagnosticare şi tratament.
Vaccinarea este cel mai bun mod de a preveni infecţia cu virusul hepatitei B. Nu există în prezent nici un vaccin pentru hepatita C.
Cu disponibilitatea de vaccinuri şi tratamente eficiente pentru hepatita B şi doar tratament pentru hepatita C, eliminarea hepatitei virale este realizabilă, dar este necesară o mai mare conştientizare şi înţelegere a bolii şi a riscurilor.

Există cinci virusuri hepatitice diferite: A, B, C, D şi E:
HEPATITA A se transmite prin ingestie de alimente sau apă contaminate sau prin contact direct cu persoana infectată; se poate manifesta epidemic, pe fondul deficienţelor de igienă personală şi a sanitaţiei precare.
Este necesară spălarea mâinilor cu apă și săpun după fiecare utilizare a toaletei, înainte și după prepararea și consumul alimentelor sau după schimbarea scutecelor. De asemenea, fierberea ustensilelor de gătit poate fi utilă la oprirea răspândirii virusului.

HEPATITA B se transmite prin contact cu sângele sau alte fluide ale corpului unei persoane infectate; se poate transmite în timpul naşterii de la mamă la copil, prin schimbul de lame de ras sau periuţe de dinţi, prin sex neprotejat şi prin schimbul de ace şi seringi în cazul injectării de droguri.

HEPATITA C se transmite prin contact sânge-la-sânge. Cele mai frecvente moduri de infecţie includ practici nesigure de injectare, sterilizarea necorespunzătoare a echipamentelor medicale şi prin sânge şi produse din sânge netestate. Aceasta poate fi transmisă şi prin intermediul unor practici sexuale, iar riscul creşte prin prezenţa altor infecţii cu transmitere sexuală.

HEPATITA D se transmite prin contact cu sângele infectat. Virusul hepatitic D este un virus defectiv care necesită prezenţa HVB pentru realizarea infecţiei şi asigurarea replicării. Astfel, poate fi găsit doar la persoanele infectate cu HVB, prin coinfecţie sau suprainfecţie.

HEPATITA E, la fel ca şi hepatita A, se transmite prin consumul de alimente contaminate sau apă potabilă contaminată. Focarele apar în cazul în care există o lipsă de apă potabilă şi canalizare.

Cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva hepatitelor, OMS se concentrează pe testarea și tratarea hepatitelor, pentru a putea fi atins obiectivul de eliminare a bolii, până în anul 2030.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice îi încurajează pe români să meargă la medicul de familie și să ceară trimitere pentru analiza markerilor virali. Împreună cu Societatea Națională a Medicilor de Familie, asociația a militat câțiva ani pentru introducerea acestor analize în pachetul de bază, considerând că numai o campanie de testare la nivel național poate avea impact real în atingerea obiectivului de eliminare a bolii.

În același timp, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice consideră că doar prin implementarea conceptului “test&treat” se vor vedea rezultate în cea mai scurtă perioadă, atât din punct de vedere medical, cât și financiar. Odată ce un pacient este depistat, sistemul românesc trebuie să-i asigure tratamentul necesar, astfel încât continuă să rămână un factor de risc pentru întreaga societate.